În septembrie 1939, în România au avut loc o serie de asasinate împotriva Mişcării Legionare. Sute de legionari au fost omorâţi fără judecată, iar cadavrele lor au fost expuse în piaţa publică la ordinul lui Carol al II-lea, ca represalii după uciderea lui Armand Călinescu.
În anul 1937, odată cu alegerile din România, Mişcarea Legionară condusă de Corneliu Zelea Codreanu devenea cea de-a treia forţă politică a ţării, după PNL şi PNŢ. Succesul eclatant al legionarilor a stârnit însă îngrijorarea la palat, iar Carol al II lea îi vedea pe „gardişti“ drept o ameninţare, în condiţiile în care extrema dreaptă pusese mâna pe putere în Germania. Tocmai de aceea, Carol s-a gândit încă din acel an la lichidarea Gărzii de Fier şi a partidului ”Totul pentru Ţară”.
”Dacă orientarea franco-engleză urmărită fidel de toate partidele aduse la guvernare şi de factorii de decizie de la Palat părea depăşită de resurecţia germană manifestată în cadrul relaţiilor internaţionale europene de la jumătatea deceniului IV, reorientarea spre Berlin şi Roma era indicată ca variantă paratrăsnet împotriva pretenţiilor teritoriale ungare, bulgare, şi sovietice de către tot mai mulţi oameni politici ai vremii, printre care G.H. Brătianu,Octavian Goga şi nu în ultimul rând Corneliu Codreanu. Dar poate că această opţiune de politică externă şi succesul electoral din decembrie 1937 au grăbit lichidarea politică şi chiar fizică a Mişcării Legionare şi a liderului său”, preciza Corneliu Ciucanu în „Dreapta politică romanească. Politică şi ideologie: 1919-1941”.
Decapitarea Mişcării Legionare
Prima încercare a lui Carol al II-lea sfătuit, evident, de camarila sa, a fost de a lăsa fără conducere Mişcarea Legionară. Sufletul Gărzii de Fier era liderul acesteia, Corneliu Zelea Codreanu. Regele a crezut că odată cu moartea sa, mişcarea se va disipa. Legiunea a fost în repetate rânduri interzisă din cauza mesajului antisemit şi anti occidental. Mai mult, în urma violenţelor şi a asasinării primului-ministru I.G. Duca, liderii legionari ajung din nou în atenţia autorităţilor. Codreanu este achitat, în cele din urmă, din lipsă de probe care să dovedească implicarea acestuia în asasinat. După 1937, Carol al-II lea îl dorea din nou pe Codreanu după gratii şi la dispoziţia oamenilor săi. Lucrurile iau turnura potrivită pentru monarhul României în momentul în care Codreanu intră în conflict cu academicianul Nicolae Iorga, fost prim-ministru şi influent consilier regal la curtea lui Carol al II-lea. Mai precis, Iorga se opunea comerţului legionar promovat de Codreanu şi a interzis chiar şi înfiinţarea cantinelor legionare. În acest context, Codreanu îi trimite o scrisoare de mustrare academicianului Iorga prin care îl numeşte „necinstit sufleteşte”.
”Din marginile puterilor mele omeneşti, cu care te-am respectat, îţi strig: Eşti un incorect. Eşti un necinstit sufleteşte. Datoria elementară a unui om corect este să se informeze şi la omul pe care îl judecă, nu numai la agenţii mincinoşi ai domnului Armand Călinescu”, îi scria Codreanu.
Imediat, Iorga îi face plângere penală. Liderul legionar este arestat, judecat şi iniţial primeşte 6 luni de închisoare corecţională pentru ultraj la adresa lui Iorga. Mai apoi, prin implicarea lui Armand Călinescu, ministru de Interne la acea dată, se fabrică un nou proces împotriva legionarului, iar Codreanu este condamnat la 10 ani de muncă silnică, fiind acuzat de trădare. Odată Codreanu ajuns în puşcăriile statului, putea fi pus în aplicare planul de suprimare al liderului Mişcării Legionare.
În noaptea de 29 spre 30 noiembrie 1938, Corneliu Zelea Codreanu împreună cu alţi 13 legionari printre care se aflau şi ucigaşii lui I.G. Duca au fost transportaţi de la Râmnicu Sărat la Bucureşti, cu o dubă a Jandarmeriei. În dreptul localităţii ilfovene Tâncăbeşti, jandarmii au pretextat o pauză şi au oprit duba ordonându-le prizonierilor să coboare. Pe câmpul de la marginea drumului au fost ştrangulaţi şi apoi împuşcaţi din spate pentru a fi invocat motivul unei încercări de evadare. Trupurile lor au fost duse la Jilava şi stropite cu vitriol, apoi băgate într-o groapă comună. În aceeaşi noapte, şi alţi legionari au fost prinşi şi împuşcaţi, la Cluj şi Bucureşti. Este vorba despre conducători de cuiburi sau persoane influente din cadrul mişcării legionare. De exemplu, în aceeaşi noapte şi-au găsit sfârşitul locotenentul Nicolae Dumitrescu, profesorul Vlad Cristescu, dar şi alţi legionari.
No comments:
Post a Comment