LEGIONARII NOI 1
Scurt Istoric
Mişcarea Legionară – Scurt Istoric
A se vedea şi: Documentar Mişcarea Legionară
Legiunea Arhanghelul Mihail, sau pe scurt Mişcarea Legionară (ML), a avut drept cauze ale apariţiei sale crearea României Mari şi modificarea condiţiilor politice şi economice atât interne cât şi internaţionale, odată cu terminarea primului război mondial.
La începutul anilor ’20, tinerii studenţi şi adolescenţi priveau cu admiraţie la eroismul părinţilor, bunicilor, fraţilor mai mari sau al rudelor apropiate, care luptaseră în război şi realizaseră Marea Unire. Totodată, în şcoli, dar mai ales în familie, se făcea o bună educaţie religioasă, astfel încât cel puţin 30% din tineret era cu adevărat credincios, creştin‑practicant. Se putea observa că în multe familii spiritul naţionalist, al iubirii de ţară, era puternic dezvoltat. Nici nu se putea altfel din moment ce părinţii îşi făcuseră cu prisosinţă datoria în război. Aşa că o bună parte din tineret s-a simţit obligată faţă de neam şi Dumnezeu să respecte sacrificiul românilor din timpul primei conflagraţii mondiale. Cum? Prin menţinerea şi dezvoltarea României Mari. Prin înlăturarea cauzelor interne care puteau duce la slăbirea fragedei unităţi naţionale. Prin pregătirea de a înfrunta noile pericole externe ce băteau la graniţele ţării, în mod special a pericolului comunist ce venea din proaspăta Uniune Sovietică.
*
Creatorul Legiunii Arhanghelul Mihail a fost Corneliu Zelea Codreanu,(C.Z.C.) numit şi Căpitanul. Codreanu s-a născut la 13 septembrie 1899. El provenea dintr-o veche familie de răzeşi moldoveni din ţinutul Storojineţ, nordul Bucovinei. La Iaşi şi la Huşi face şcoala primară, iar între anii 1912-1916 efectuează liceul militar de la Mânăstirea Dealul. Neavând încă vârsta minimă necesară, participă totuşi, pentru un scurt timp, alături de tatăl său, la războiul de reîntregire, până când acesta din urmă cade rănit pe front. Între 1917 şi 1918 Căpitanul face Şcoala Militară de Infanterie de la Botoşani. Anii de armată i-au dezvoltat un puternic spirit al ordinii, al disciplinei şi al onoarei.
În toată ţara, dar mai ales în Moldova, acţionau o mulţime de agenţi comunişti sovietici, infiltraţi sau proveniţi din Basarabia şi Rusia, în marea lor majoritate evrei de origine. Ideile antinaţionale, atee şi antimonarhice începeau să câştige teren inclusiv în mediile universitare. Având în vedere că ideologia şi doctrina comunistă era de sorginte evreiască, iar marii conducători comunişti din acea perioadă erau în totalitate evrei, termenul de „iudeo-comunism” sau „iudeo-bolşevism” a devenit o banalitate. Nu degeaba în Cronica Iudaică (Jewish Chronicle) din 4 aprilie 1919 ce apărea la Londra se afirma:
– „ Este foarte semnificativ conţinutul bolşevismului şi faptul că atâţia evrei sunt bolşevici. Idealul bolşevismului este în concordanţă cu multe din înaltele idealuri ale iudaismului”. Şi câţiva ani mai târziu, în „The American Bulletin” din 15 mai 1935, rabinul Stephen S. Wise spunea cu nonşalanţă: -„ Unii îl numesc Marxism, eu îl numesc iudaism”. Iar în 1939, Harry Waton, în „A program for the Jews and an Answer to All Anti-Semites”( Un program pentru Evrei şi un Răspuns către Toţi Anti-Semiţii), la pagina 148 scria: -„Nu este un accident că Iudaismul a dat naştere Marxismului, după cum nu este un accident că evreii au îmbrăţişat imediat Marxismul. Toate sunt în perfect acord cu progresul Iudaismului şi al evreilor.” – dar numai în acord cu restul omenirii, nu – adăugăm noi. Aşa încât cei care luptau împotriva comunismului luptau practic împotriva unor concepţii şi a unor oameni politici de origine iudaică şi se considerau astfel antisemiţi, dar nu din punct de vedere rasist ci din punct de vedere social-politic. Totodată, în perioada interbelică, cuvântul de „jidan” folosit în paralel cu cel de „evreu” nu avea conotaţia depreciativă sau negativă din zilele noastre (vezi şi:Ideologia şi practica comunistă)
Pericolul „importului” de „revoluţie roşie” bătea la porţile României. Ungaria, sub stăpânirea evreului comunist Bela Kuhn îşi trimitea trupele în Ardeal. Armata română a trebuit să ajungă până la Budapesta ca să elibereze ţara vecină de bolşevici. Realizând primejdia comunistă Codreanu convoacă, în martie 1919, pe camarazii săi de şcoală, în Pădurea Dobrina. Acolo hotărăşte să se opună cu toţii cu arma în mână unei posibile invazii bolşevice dinspre URSS. În aceeaşi lună înfiinţează societatea cultural-naţională a elevilor liceului din Huşi. Societatea va purta numele de „Mihail Kogălniceanu”. În toamnă se înscrie la Facultatea de Drept din Iaşi. Se înrolează în acelaşi timp în „Garda Conştiinţei Naţionale”, asociaţie anticomunistă a muncitorului Constantin Pancu sub conducerea căruia Codreanu începe o puternică activitate antibolşevică:
– sparge în 1920 grevele comuniste ale muncitorilor de la Regia Monopolurilor din Iaşi şi de la Atelierele C. F. R. – Nicolina şi pune la loc tricolorul românesc care fusese aruncat şi înlocuit cu drapelul comunist. În acea perioadă, portul armelor era permis, iar comuniştii deţineau arme, existând permanent pericolul izbucnirii unei răzmeriţe.
– în toamna anului 1920, în urma agitaţiilor comuniste, Senatul Universităţii din Iaşi decide deschiderea noului an universitar fără slujba religioasă tradiţională. Corneliu Zelea Codreanu se decide să intervină singur, iar în ziua începerii cursurilor încuie porţile Universităţii. Deşi este dovedit de numărul mare al studenţilor comunişti, în urma gestului său, conducerea Universităţii decide deschiderea cursurilor la o dată ulterioară, cu slujba religioasă.
Corneliu Zelea Codreanu se implică în mişcarea studenţească, iar în 1919 este ales preşedinte al Societăţii Studenţilor în Drept din Iaşi. Prin acţiunile sale şi ale colegilor se realizează în mai 1922 “Asociaţia Studenţilor Creştini” în locul “Centrului Studenţesc din Iaşi”. Îşi ia licenţa în drept la 22 iunie 1922, iar în toamnă pleacă în Germania la doctorat.
La 10 Decembrie 1922 studenţii din întreaga ţară declară grevă generală. Motivele:
– starea de mizerie a studenţilor români;
– numărul mic de locuri în universităţi pentru ei în raport cu locurile ocupate de evrei; în timpul războiului, tinerii iudei nefiind cetăţeni români, nu au fost înrolaţi în armată; şi astfel s-au înscris în facultăţi în număr mare pe locurile rămase libere după plecarea tinerilor români pe front; când aceştia din urmă s-au întors acasă, au constatat că nu îşi pot începe sau continua studiile, locurile lor fiind ocupate; în majoritatea facultăţilor numărul de studenţi mozaici îl depăşea pe cel al românilor, iar situaţia locurilor în căminele studenţeşti era asemănătoare.
– insultele şi provocările colegilor „jidani” la adresa celor creştini şi români(la Cluj mediciniştii iudei refuzaseră să facă disecţie şi pe cadavre evreieşti-doreau numai pe cadavre de români sau maghiari).
Căpitanul se întoarce repede în ţară şi organizează mişcările studenţeşti din Iaşi. În 4 martie 1923 ia fiinţă în Aula Universităţii din Iaşi „Liga Apărării Naţionale Creştine” având ca preşedinte pe profesorul A.C. Cuza. Codreanu este însărcinat cu organizarea L.A.N.C. pe întreaga ţară. La 26 martie 1923, aproape pe ascuns şi în urma presiunilor exercitate din exterior, Parlamentul modifică art. 7 din Constituţie, dând din oficiu cetăţenie deplină tuturor evreilor aflaţi pe teritoriul patriei, în pofida faptului că mulţi nu ştiau bine limba română, intraseră clandestin în ţară, erau agitatori comunişti infiltraţi şi promotori ai schimbării violente a ordinii sociale şi ai dezmembrării României. Căpitanul îndeamnă studenţimea la manifestări de protest. Au loc nenumărate ciocniri cu poliţia. Corneliu Codreanu este arestat pentru prima oară dar după 7 zile i se dă drumul, justiţia negăsindu-i nici o vină. Urmează mai multe interziceri ilegale din partea guvernanţilor a unor congrese studenţeşti.
