In noaptea dintre 21-22 septembrie au fost ucişi peste 250 de legionari în toată ţara din ordinul lui Carol al II-lea.La noi în Focşani, au fost omoraţi State Vasile, Petre Marin şi Voinea Nicolae.Cadavrele acestora au fost expuse în piaţa Moldovei, langă vechea hală spre a îngrozi trecătorii.Asasinarea primului ministru Armand Călinescu de o echipă de legionari a generat sangeroasele represalii ale regelui Carol al Doilea
Duminica aceasta se vor împlini 74 de ani de la una din cele mai mari grozăvii pe care le-a cunoscut Romania în perioada interbelică şi nu numai. În noaptea dintre 21 şi 22 septembrie 1939 nu mai puţin de 252 de romani, membri ai controversatei Mişcări Legionare, au fost ucişi din ordinul Regelui Carol al II-lea. Potrivit datelor din arhive, au fost asasinaţi nouă legionari în Bucureşti, 13 legionari la închisoarea de la Ramnicu Sărat, şapte de la Spitalul Militar Braşov, alţi 32 de legionari, din care jumătate studenţi, au fost lichidaţi în lagărul de concentrare de la Vaslui. De asemenea, au mai fost asasinaţi 44 de legionari şi din lagărul de concentrare de la Miercurea Ciucului. Ordinul criminal al lui Carol nu s-a limitat la cei deţinuţi din varii motive în închisori şi lagăre, capul încoronat a dat ordin ca în toate judeţele ţării să fie omoraţi cate trei legionari. În cele 54 de judeţe cate avea Romania la acea vreme au fost ucişi fără proces circa 150 de legionari. În majoritatea judeţelor au fost omoraţi de forţele de ordine cate trei legionari, aşa cum cerea ordinul regal, iar Putna, fostul nostru judeţ, nu a făcut excepţie. Marin Petre, Voinea Nicolae, State Vasile au fost suprimaţi doar pentru că erau adepţi ai unei Mişcări nu lipsită de păcate, dar şi-n spatele căreia s-au pus fapte de care nu se face vinovată. Cei mai bătrani dintre focşăneni încă îşi mai amintesc probabil de scenele de groază petrecute în toamna lui ’39. Regele Carol al II-lea a dispus expunerea cadavrelor în pieţele publice. La noi în oraş cadavrele celor trei au fost expuse în faţa vechii Hale şi lăsate spre a fi văzute de focşăneni. Ce a determinat represaliile sangeroase În perioada februarie 1938 – august/septembrie 1940 Romania se afla sub dictatura Regelui Carol care desfiinţase partidele politice şi pusese democraţia în cui. Monarhul ordonase uciderea lui Corneliu Zelea Codreanu, înteiemetorul Mişcării Legionare, iar în noiembrie 1938 acesta împreună cu alţi 13 legionari au fost ucişi conform unui plan orchestrat de Armand Călinescu. În replică, un an mai tarziu nouă legionari l-au asasinat pe Călinescu în Bucureşti după care au mers la sediul Radiodifuziunii pentru a anunţa că a fost executat “călăul” (n.r. numit aşa de legionari pentru crimele pe care le avea Călinescu pe conştiinţă). “La acea dată era mare caniculă în Bucureşti. Prefectura Poliţiei Capitalei a montat în jurul cadavrelor mai multe tribune pentru ca publicul să şi vizioneze descompunerea. La faţa locului au venit membrii Guvernului şi alte somităţi ale clasei conducătoare. În «Jurnalul» care a rulat la cinematografele din acea epocă s-a putut vedea spre pildă cum ministrul educaţiei naţionale, profesorul Petre Andrei, scuipă cadavrele în chip de ură şi pedeapsă post mortem. (…)Nu se ştie ce s-a întâmplat apoi cu cadavrele. După toate probabilităţile au fost incinerate la Crematoriul Cenuşa şi ce a rezultat a fost azvârlit la gunoi”, scria doctorul Şerban Milcoveanu în cartea “Corneliu Z. Codreanu altceva decat Horia Sima”. Călinescu era la acea vreme prim ministrul Romaniei. Orbit de furie, Carol al Doilea a dispus masacrarea a peste 250 de legionari. Prima dată au fost omoraţi cei nouă legionari care l-au executat pe Călinescu, după care s-a trecut la legionarii din toată ţara. Nu încercăm să luăm partea legionarilor, iar Monarhia este cea care, pană la urmă, a făcut Romania Modernă, Romania Mare, dar… “Răzbunătorii”, aşa cum sunt denumiţi în mitologia legionară cei care l-au suprimat pe Călinescu, şi-au asumat fapta, s-au predat autorităţilor şi în cele din urmă au plătit cu viaţa generand un val de ucideri ale camarizlor din toată ţara. Reacţia autorităţillor? Cel puţin ceva mai sangeroasă... (S. TUDOSE)
Masacrul din 21-22 septembrie 1939: 252 de legionari ucisi fara proces! (FOTO+VIDEO)
În noaptea de 21 spre 22 septembrie 1939 au fost asasinaţi mişeleşte, fără judecată, în lagăre şi pe tot cuprinsul ţării, din ordinul regelui călău Carol al II-lea, 252 de legionari. În zorii zilei de 22 septembrie, fiecare judeţ prezenta trecătorilor cadavrele a trei legionari, pe care poliţiştii şi jandarmii, în plină noapte, i-au ridicat din mijlocul familiilor, i-au scos în stradă şi i-au împuşcat, iar trupurile lor au fost lăsate ca lumea să le vadă vreme de trei zile. Elevii de şcoală generală şi liceu erau duşi în mod organizat să vadă cadavrele aruncate pe caldarâm şi păzite de jandarmi! Prigoana împotriva legionarilor a continuat cu sălbăticie până în toamna anului 1940, când regele Mihai a proclamat Statul Naţional Legionar.
Pretextul masacrului
Pretextul acestui pogrom, care a distrus o bună parte a elitei Mişcării, a fost pedepsirea premierului Armand Călinescu în 21 septembrie 1939, la Bucureşti, de către o echipă legionară. Acesta a fost împuşcat pentru responsabilitatea sa în asasinarea banditească, prin strangulare, a lui Corneliu Codreanu, fondatorul şi liderul Legiunii Arhanghelul Mihail, şi a Nicadorilor şi Decemvirilor, din ordinul lui Carol al II-lea.
Călinescu a fost membru în Partidul Național Țărănesc şi a fost ales deputat în parlament între 1926 și 1937. Atitudinea sa obsesivă față de legionari a produs căderea guvernului Vaida-Voievod, din care făcea parte, în 1933. A revenit în guvernul condus de Octavian Goga în funcția de Ministru de Interne. În 1938, a făcut posiblă arestarea lui Corneliu Zelea Codreanu, condamnat la 10 ani de muncă silnică la minele de sare, inclusiv pentru „cârdășie cu șeful unei puteri străine”. Poartă responsabilitatea comenzii asasinării ilegale şi barbare a liderilor legionari arestaţi, inclusiv a lui Codreanu, în 30 noiembrie 1938. În decembrie acelaşi an, este membru fondator al partidului regal, Frontul Renașterii Naționale. După scurte mandate ca Ministru al Sănătății, Ministru al Educației Naționale și Ministru al Apărării Naționale, la 7 martie 1939, regele Carol al II-lea îl numește Prim Ministru al României. Este pedepsit pentru crimele sale de echipa legionară denumită “Răzbunătorii“, condusă de Miti Dumitrescu. După pedepsirea lui Călinescu, “Răzbunătorii” au intrat în clădirea Radioului, au intrat in direct, anunţând “pieirea tiranului”. Apoi s-au predat Poliţiei, fiind omorâţi a doua zi în locul atacului.
Ziua Eroilor si Martirilor Legiunii
În 1940, când Miscarea Legionarã a venit la guvernare, ziua de 22 Septembrie a fost proclamatã Ziua Eroilor si Martirilor Legiunii iar cei peste 80 de fruntasi legionari asasinati în lagãrele de concentrare de la Vaslui, Miercurea Ciuc si Râmnicu Sãrat au fost dezgropati din cimitirele lagãrelor si înhumati crestineste în cimitirul Mãnãstirii Predeal, în cadrul unei mari solemnitãti la care au participat Fabricius, Ministrul Germaniei, si Ghigi, Ministrul Italiei.
Horia Sima, Comandantul Mişcării Legionare, la cimitirul din Predeal, 1940
În cimitirul Mãnãstirii “Sf. Nicolae” din Predeal odihnesc rãmãsitele elitei legionare, între care Gheorghe Clime, Alexandru Cantacuzino, Nicolae Totu, Alexandru Christian-Tell, Gheorghe Furdui , Bãnica Dobre, Mihail Polihroniade, Paul Craja, Gheorghe Istrate, Ion Banea, Iordache Nicoarã, Ion Belgea, Victor Gârniceanu, ca si cenusa celor incinerati de autoritãtile asasine la crematoriul din Capitalã: Vasile Christescu, Nicoleta Nicolescu, Victor Dragomirescu, grupul Nadoleanu si grupul Miti Dumitrescu.
Dupã instaurarea comunismului, cimitirul legionar de la Predeal a fost profanat de noile autoritãti atee, troitele ridicate în memoria eroilor distruse, crucile arse si pângãrite.
procesiune legionaraLISTA LEGIONARILOR ASASINAŢI ÎN NOAPTEA DE 21-22 SEPTEMBRIE 1939
Din Calendarul „Cuvântul” 1941
“Noaptea de 21 spre 22 Septembrie 1939 sfințește cu sângele ei cea mai mare jertfă eroică din istoria Românilor. 252 legionari, pentru credința lor în opera Căpitanului și în destinul mântuitor al generației de astăzi, au fost asasinați săvârșindu-se astfel o crimă împotriva întregului neam românesc. Legionarii cei mai destoinici, din toate unghiurile țării, din sate și orașe, au adus cu slava morții lor întemeierea României Legionare. Spiritul lor trebuie să trăiască în făptuirile noastre. Sângele lor și durerea să o simțim necontenit. Numai astfel le vom da mărirea care li se cuvine. Căci ei sunt: Prezenți, Prezenți, Prezenți, în viața de astăzi și de-a pururi a României Legionare.
Jud. Durostor: Nicolae Nastu, Costică Manganița și Dionisie Memu. Jud. Timiș Torontal: Udrea Teodor, Dragomir Gheorghe și Cocora Alexandru. Jud. Caliacra; Petre Caranica, Chițu M. Popescu și Dumitru Covache. Jud. Gorj: Constantin Șerban, Căpitanul Gh. Munteanu și preotul Motomancea Grigore. Jud. Constanța: preotul Chivu Ion, Chiriazi Constantin, preotul Mocanu Staicu și preotul Secăreanu Ion. Jud. Putna: Vasile State, Nicolae Voinea și Petre Marin. Jud. Vâlcea: preot Aurel Nicolaescu, Dumitru Diaconescu și Nicolae Vasilescu de pe teritoriul urban. Jud. Lăpușna: Diaconescu Vasile, Florescu Sergiu și Palamarciuc Ioan. Jud. Bacău: Condopol Mircea, Mandache Alexandru și Antonovici Constantin. Jud. Mehedinți: Gheorghiu Victor, Matici Marin și Geacu Petre. Jud. Argeș: Ioan Pielmuși, Olteanu Vasile și Traian Amzăr. Jud. Cluj: Cuibus Petre și Erimia Nicolae. Jud. Prahova: Alexandru Cojocaru și Filip Dumitru. Jud. Dolj: Nicolae Horculescu, Ilie Poenaru și Ioan I. Ștefanache. Jud. Bihor: Cosma Lazăr și Jude Dumitru. Jud. Roman: Creangă Vasile. Jud. Vaslui: Gheorghe N. Volocaru. Jud. Brăila: Bobota Teodor și Ioan Udrea. Jud. Cahul: Borzac Lazăr, Băleanu Ioan și Cerbu Iancu (asasinați ulterior). Jud. Neamț: Nicolae Malinici, Vasili Avădanei și Vasile Puiu. Jud. Olt: Găman Florea, Dumitru Mânzu și Gheorghe Preda. Jud. Fălciu: Ioan Codreanu, Nicolae Emil șl Croitoru Vasile. Jud. Teleorman: Abagiu Dumitru și Aristotel Cristea. Jud. Ialomița: Manolescu Grigore, Constantin Constantinescu și Traian Badea. Jud. Dâmbovița: Nițescu Petre, Lungu Ioan și Gălmeanu Ioan. Jud. Dorohoi: Gheorghe Surugiu, Gheorghe Barbu și Ioan Honceru. Jud. Turda: Cucerzan Constantin, Nichita Augustin și Tonceanu Gheorghe. Jud. Bălți: Condratiuc Alexe, Ursache Victor și Ioan Gherman. Jud. Brașov: Faur Ioan, Bordeianu I. Lehaciu, Papacioc Radu și Nicolici Nicolae. Jud. Mureș: Rusu Iacob, Paletaș Francisc și Pădurean Nicolae. Jud. Hotin: Vasile Dobuleac, Teodor Dubovinschi și Iacob Soroceanu. Jud. Cernăuți: Pisarciuc Silvestru, Regwald Francisc și Molotiuc Ioan. Jud. Severin: Ghinda Gheorghe, Galescu Pavel și Damaschin Sârbu. Jud. Sălaj: avocatul Burcaș Augustin. Jud. Ciuc: Duma Iosif, Caranica Ioan și Mircea A. Ilie. Jud. Tighina: Heidenrech Wladimir, Căldare Constantin și Coragancev Ioan. Jud. Năsăud: Tonea Simion, Cornel Girigan și Tolan Alexandru. Jud. Cetatea Albă: Ioan Vlădău, Paucă Dumitru și Damian Curoglu. Jud. Tecuci: Căsăneanu Gheorghe, Spirache Teodorescu și Baciu Vasile. Jud. Muscel: Nerasan (av. Câmpulung) și Ioan Stancu. Jud. Covurlui: Costăchel Popa, Asasinat ulterior; Tudor Croitoru și Gheorghe Potolea. Jud. Soroca: Levițchi Ștefan, Șciucă Boris și Criclivai Azare. Jud. Arad: av. Maduta Ioan, Bulboacă Ioan și Julan Ilie. Jud. Maramureș: Butnaru Ioan, Chirculiță Dumitru și Belidcan Mircea. Jud. Iași; Elena Bagdad, Nicolae Dănilă și pr. Leonid Miron. Jud. Hunedoara: Popa Petre, Cornea Gheorghe și Sârbu Nicolae. Jud. Orhei: Zalupcescu Grigore, Mocanu Andrei și Răileanu Naum. Jud. Romanați: Niculescu Gheorghe și Oprovici Horia. (Teritoriul urban). Jud. Suceava: Reuț Ioan Neculae. Jud. Buzău; Voinea M. Constantin. Jud. Trei Scaune: Ing. Lascăr Gheorghe, Vrânceanu Gheorghe (asasinat ulterior). Jud. Botoșani: Vasile Iftimuță, Mihai Grigoriu și Gheorghe Mancoș. Jud. Satu-Mare: Bozinteanu Victor și Spiridon Jitaru. Jud. Câmpulung (Bucovina): Irimiciue Valerian, Țăranu Traian și Cozan Luchian. Jud. Târnava Mică: Bârza Gheorghe, Prus Ioan și Codrea Nicolae.
Apel legionar la Ramnicu-Sarat, 22 septembrie 1940
Din aceste relatări oficiale, reiese că au fost asasinați numai în noaptea de 21-22 Septembrie 1939, la București 10 legionari; spitalul Militar Brașov 7 legionari; Lagărul de la Miercurea Ciucului 44 legionari; Penitenciarul Râmnicu Sărat 13 legionari; Lagărul de la Vaslui 31 legionari și în restul țării 147 legionari. Deci un total de 252 legionari numai într-o singură noapte.
Ceilalți eroi și martiri asasinați în timpul prigoanei din 1938 – 40 sau omorâți pentru credința lor Legionară în anii anteriori, au fost pomeniți în Cronologia legionară. Unora însă, nici până astăzi nu li s-a putut preciza data și împrejurările în care au fost asasinați. Pentru toți Legionarii căzuți pe teritoriul Țării: PREZENT!”
În septembrie 1939, în România au avut loc o serie de asasinate împotriva Mişcării Legionare. Sute de legionari au fost omorâţi fără judecată, iar cadavrele lor au fost expuse în piaţa publică la ordinul lui Carol al II-lea, ca represalii după uciderea lui Armand Călinescu.
În anul 1937, odată cu alegerile din România, Mişcarea Legionară condusă de Corneliu Zelea Codreanu devenea cea de-a treia forţă politică a ţării, după PNL şi PNŢ. Succesul eclatant al legionarilor a stârnit însă îngrijorarea la palat, iar Carol al II lea îi vedea pe „gardişti“ drept o ameninţare, în condiţiile în care extrema dreaptă pusese mâna pe putere în Germania. Tocmai de aceea, Carol s-a gândit încă din acel an la lichidarea Gărzii de Fier şi a partidului ”Totul pentru Ţară”.
”Dacă orientarea franco-engleză urmărită fidel de toate partidele aduse la guvernare şi de factorii de decizie de la Palat părea depăşită de resurecţia germană manifestată în cadrul relaţiilor internaţionale europene de la jumătatea deceniului IV, reorientarea spre Berlin şi Roma era indicată ca variantă paratrăsnet împotriva pretenţiilor teritoriale ungare, bulgare, şi sovietice de către tot mai mulţi oameni politici ai vremii, printre care G.H. Brătianu,Octavian Goga şi nu în ultimul rând Corneliu Codreanu. Dar poate că această opţiune de politică externă şi succesul electoral din decembrie 1937 au grăbit lichidarea politică şi chiar fizică a Mişcării Legionare şi a liderului său”, preciza Corneliu Ciucanu în „Dreapta politică romanească. Politică şi ideologie: 1919-1941”.
ADVERTISING
Decapitarea Mişcării Legionare
Prima încercare a lui Carol al II-lea sfătuit, evident, de camarila sa, a fost de a lăsa fără conducere Mişcarea Legionară. Sufletul Gărzii de Fier era liderul acesteia, Corneliu Zelea Codreanu. Regele a crezut că odată cu moartea sa, mişcarea se va disipa. Legiunea a fost în repetate rânduri interzisă din cauza mesajului antisemit şi anti occidental. Mai mult, în urma violenţelor şi a asasinării primului-ministru I.G. Duca, liderii legionari ajung din nou în atenţia autorităţilor. Codreanu este achitat, în cele din urmă, din lipsă de probe care să dovedească implicarea acestuia în asasinat. După 1937, Carol al-II lea îl dorea din nou pe Codreanu după gratii şi la dispoziţia oamenilor săi. Lucrurile iau turnura potrivită pentru monarhul României în momentul în care Codreanu intră în conflict cu academicianul Nicolae Iorga, fost prim-ministru şi influent consilier regal la curtea lui Carol al II-lea. Mai precis, Iorga se opunea comerţului legionar promovat de Codreanu şi a interzis chiar şi înfiinţarea cantinelor legionare. În acest context, Codreanu îi trimite o scrisoare de mustrare academicianului Iorga prin care îl numeşte „necinstit sufleteşte”.
”Din marginile puterilor mele omeneşti, cu care te-am respectat, îţi strig: Eşti un incorect. Eşti un necinstit sufleteşte. Datoria elementară a unui om corect este să se informeze şi la omul pe care îl judecă, nu numai la agenţii mincinoşi ai domnului Armand Călinescu”, îi scria Codreanu.
Imediat, Iorga îi face plângere penală. Liderul legionar este arestat, judecat şi iniţial primeşte 6 luni de închisoare corecţională pentru ultraj la adresa lui Iorga. Mai apoi, prin implicarea lui Armand Călinescu, ministru de Interne la acea dată, se fabrică un nou proces împotriva legionarului, iar Codreanu este condamnat la 10 ani de muncă silnică, fiind acuzat de trădare. Odată Codreanu ajuns în puşcăriile statului, putea fi pus în aplicare planul de suprimare al liderului Mişcării Legionare.
În noaptea de 29 spre 30 noiembrie 1938, Corneliu Zelea Codreanu împreună cu alţi 13 legionari printre care se aflau şi ucigaşii lui I.G. Duca au fost transportaţi de la Râmnicu Sărat la Bucureşti, cu o dubă a Jandarmeriei. În dreptul localităţii ilfovene Tâncăbeşti, jandarmii au pretextat o pauză şi au oprit duba ordonându-le prizonierilor să coboare. Pe câmpul de la marginea drumului au fost ştrangulaţi şi apoi împuşcaţi din spate pentru a fi invocat motivul unei încercări de evadare. Trupurile lor au fost duse la Jilava şi stropite cu vitriol, apoi băgate într-o groapă comună. În aceeaşi noapte, şi alţi legionari au fost prinşi şi împuşcaţi, la Cluj şi Bucureşti. Este vorba despre conducători de cuiburi sau persoane influente din cadrul mişcării legionare. De exemplu, în aceeaşi noapte şi-au găsit sfârşitul locotenentul Nicolae Dumitrescu, profesorul Vlad Cristescu, dar şi alţi legionari.
În noaptea de Sf. Andrei (29/30 noiembrie), 1938, din ordinul regelui Carol al II-lea, liderul Mișcării Legionare,, Corneliu Zelea Codreanu, cei trei asasini ai lui I.G. Duca (Constantinescu Nicolae, Caranica Ion, Belimace Doru – „Nicadorii”), și cei zece asasini ai lui Mihai Stelescu, (Ion Caratănase, Iosif Bozântan, Ștefan Curcă, Ion Pele, Ion Gr. State, Ion Atanasiu, Bogdan Gavrilă, Radu Vlad, Ștefan Georgescu și Ion Trandafir – „Decemvirii”), au fost asasinați prin ștrangulare lângă Tâncăbești, de către jandarmii care îi escortau de la Râmnicu-Sărat spre închisoarea Jilava.
În comunicatul Parchetului Militar al Corpului II Armată de a doua zi, s-a susținut că „inculpații ar fi încercat să fugă de sub escortă, jandarmii (după „somațiile legale” de avertisment), fiind nevoiți să-i împuște.
„Legionarii erau legați cu mâinile de banca din spate, iar cu picioarele de partea de jos a băncii din faţă, în aşa fel că nu se puteau mișca nici într-o parte, nici într-alta. Aşa au fost legați zece legionari într-o mașină și patru în cealaltă. Eu am fost în prima mașină, în cea cu zece legionari, în spatele Căpitanului, și fiecare jandarm era așezat în spatele legionarului ce-i fusese încredințat. În mâini aveam ștreangurile.” (fragment din „Statul versus Corneliu Zelea Codreanu”, Ion Cristoiu, editura Mediafax, 2018)
Viitorul, 1 decembrie 1938 | comunicatul oficial guvernului condus de către Armand Călinescu
Ulterior, cadavrele legionarilor au fost aduse la Jilava, împușcate în spate, arse cu acid si îngropate sub o placă de beton de jumătate de metru grosime
Funeraliile lui Corneliu Zelea Codreanu, zis și „Căpitanul”, și a celor 13 legionari uciși la Tâncăbești au avut loc la 30 noiembrie 1940. Execuția lor a fost, se pare, consecința unui ordin dat de regele Carol al II-lea, fapt ce califica acest act drept o crimă de stat Suprimarea „Căpitanului” și arestarea principalilor lideri ai mișcării au dus la „dezorganizarea Legiunii și la propulsarea la rangul întâi a unui mediocru complotist, Horia Sima” – notează Neagu Djuvara („O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri” (ed. a XI-a, Humanitas, Bucureşti, 2010)..
Funeraliile lui Corneliu Zelea Codreanu, 30 noiembrie 1940
Ca urmare, legiunease va scinda în două tabere inamice – „simiștii”, grupare majoritară condusă de Horia Sima (în 1940, „Mișcarea Legionară„) și „codreniștii”, conduși de Ion Zelea Codreanu (tatăl lui C. Z. Codreanu), care l-a acuzat pe Sima ca este spion al lui Moruzov (Mihail Moruzov, şeful S.S.I.), si delapidator (al fondurilor primite de la germani la Viena pentru a organiza o armată legionară/anti-sovietică). Revizioniștii legionari (aripa codrenistă) au considerat mereu că există două fațete ale mișcării: cea curată, reprezentată de Corneliu Codreanu și cea toxica, reprezentată de Sima.
ISTORIC
„Neamul nostru n-a trăit prin milioanele de robi care și-au pus gâtul în jugul străinilor, ci prin Horia, prin Avram Iancu, prin Tudor, prin Iancu Jianu, prin toți haiducii, care în fața jugului străin nu s-au supus, ci și-au pus flinta în spate și s-au ridicat pe potecile munților, ducând cu ei onoarea și scânteia libertății. Prin ei a vorbit atunci neamul nostru, iar nu prin „majoritățile” lașe și cuminți.” – Corneliu Zelea Codreanu (n. 13 septembrie 1899, Huși – d. 30 noiembrie 1938, Tâncăbești).
La 24 iunie 1927, pe scena politica a României interbelice, apărea Corneliu Codreanu, „o personalitate care a reușit sa adune si sa canalizeze, pe ideea naționala, elita intelectualității românești, întemeind o noua formațiune politica, Legiunea Arhanghelului Mihail„. [1]
Pe cal alb, îmbrăcat n costum national, frumos recum Fat-Frumos, C Z Codreanu avea si charisma, si mesaj, reușind să cucerească pana si cele mai sclipitoare minți ale vremii – Mircea Eliade, Emil Cioran, Petre Țuțea, Marietta Sadova, Haig şi Arşavir Acterian, Constantin Noica, Horia Stamatu, M. Polihroniade, Al. Cristian Tell, Dan Botta s.a.
Codreanu a fost „singurul conducător european al studenților care a reușit să mobilizeze o țară întreagă dintr-o poziție de extremă dreaptă”. (Oliver Jens Schmitt,„Ascensiunea și căderea «Căpitanului»”, Humanitas, 2017)
„La început” – spune Schmitt intr-un interviu acordat lui Ionuț Sociu -„mulți politicieni credeau că acești tineri din provincie (n.r. legionarii) constituiau doar un mijloc, un instrument ușor de manipulat. Este însă foarte important faptul că, nu numai pentru acești carliști dezamăgiți, dar și pentru o generație de tineri intelectuali, Codreanu a devenit un fel de idol. Părerea mea e că această elită intelectuală n-a jucat un rol important în dezvoltarea mișcării legionare, dar e clar că ei aveau nevoie de un simbol, de un totem.” [mai mult pe aceasta tema]
Întemeietorii Mişcării legionare Radu Mironovici, Corneliu Zelea Codreanu, Corneliu Georgescu, Ion Moţa şi Ilie Gârneaţă FOTO bucovinaprofunda.wordpress.com
La 16 ani Codreanu devine combatant voluntar în Primul Război Mondial, apoi elev al Liceului Militar de la Mănăstirea Dealu, in 1919 membru, cu ferme convingeri anti-bolșevice, al grupării Garda Conștiinței Naționale (condusa de Constantin Pancu), iar in 1920 participant la acțiunile de înăbușire a revoltei comuniste de la Atelierele CFR Nicolina. Admis la facultatea de drept din Iași, devine președintele Societății studenților, organizație pe care o dizolva, fondând, în 1922, „Asociația Studenților Creștini”. În semn de protest față de decizia rectoratului universității de a deschide anul școlar fără tradiționala slujbă religioasă, Codreanu se baricadează în incinta instituției, si este exmatriculat. Pleacă în Germania, unde studiază câteva luni la Berlin și la Jena, participând totodată la o serie de mitinguri ale social-naționaliștilor germani. Reprimit la Universitatea din Iași ca urmare a intervențiilor profesorului A. C. Cuza (care ii este si nas, si prieten de familie, dar și mentor), Codreanu revine în țară și își reia studiile. În acest timp participă la demonstrațiile studențești care solicitau limitarea numărului evreilor în învățământul superior.
În 1923, împreună cu A. C. Cuza, fondează Liga Apărării Naționale Creștine (L.A.N.C). pe care o abandonează in iunie, 1927, înființând, alături de Radu Mironovici, Corneliu Georgescu, Ion Moța şi Ilie Gârneaţ Legiunea Arhanghelului Mihail, denumire inspirata deicoana ușii din stânga a bisericii închisorii Văcărești, care îl impresionase profund pe Codreanu. O parte din „cuziști” se vor alătura Legiunii. Pe 8 noiembrie 1927, se depune primul jurământ de luptă în cadrul legionarilor. Pe 12 aprilie 1930, Codreanu formeaza Garda de Fier, ca ramură politică a Legiunii. (cu scopul reprezentării pe plan politic a Mișcării legionare).
Mișcarea legionara condusa de Corneliu Zelea Codreanu – de orientare profund naționalista, cu puternice influențe de extremă dreaptă – ,se impune relativ rapid ca un jucător redutabil pe scena politică din România.
La șase ani de la înființarea ML, pe 9 decembrie 1933, in urma hotărârii Consiliului de Miniștri, Garda de Fier este dizolvata de liberali, făcând astfel imposibila participarea organizației la alegeri. Pe 10 decembrie, C.Z. Codreanu trimitea un ordin tuturor legionarilor, care, nemaifiind in măsura sa voteze cu propria lor formațiune, erau redirecționați explicit sa-si dea voturile altor partide, dar in nici un caz „cuzistilor„..
Cărticica Şefului de Cuib: „Legionarul crede în Dumnezeu şi se roagă pentru biruinţa Legiunii. Să nu se uite că noi, poporul român, stăm aici pe acest pământ prin voia lui Dumnezeu şi prin binecuvântarea Bisericii creștine”. Prin urmare, legionarul crede în Dumnezeu. Nu va crede în Dumnezeu. Întru atâta întrucât este legionar, el crede în Dumnezeu. Pentru Căpitan, legionarul care nu crede în Dumnezeu este un infirm.”
Dizolvarea Gărzii de Fier va duce la înființarea partidului Totul pentru Țară, ca expresie politica a ML, format din elementele fostei organizații, avândul-l ca președinte pe generalul Gheorghe Cantacuzino-Grănicerul, apoi pe inginerul Gheorghe Clime. In fapt, conducătorul de facto al Mișcării rămâne Corneliu Zelea Codreanu. La alegerile din decembrie 1937, partidul a obținut 66 de mandate
ATENTATUL ÎMPOTRIVA „CĂPITANULUI”
Datorită imensei lor popularități, legionarii reprezentau pentru Regele Carol al II-lea un real pericol. Pentru a transforma Mișcarea dintr-un rival intr-un aliat, folosind-o ca masa de manevra in vederea consolidării regimului sau de putere personală, ar fi fost necesara colaborarea lui Zelea Codreanu, însă acesta evitase sa dea curs favorabil oricăror demersuri. In acest context, atenția regelui s-a îndreptat către un alt personaj important al Miscarii: Mihai Stelescu, mâna dreaptă a Căpitanului. Carol al-II-lea l-a convins pe Stelescu să organizeze asasinarea lui Corneliu Zelea Codreanu și să preia, după moartea acestuia, conducerea Mişcării Legionare..
Mihai Stelescu (n. 1907, Galați – d 16 iulie 1936) scrisese unele dintre cele mai cunoscute cântece ale Legiunii, organizase echipe electorale incisive în 1933, contribuise cu articole la ziarul legionar Axa, fusese deputat al Legiunii și reprezentase Legiunea în negocierile cu alte grupuri ultranaționaliste.
După asasinarea prim-ministrului Ion Gheorghe Duca (29 decembrie 1933), Mihail Stelescu (împreună cu Corneliu Zelea Codreanu, Gheorghe Cantacuzino – Grănicerul, Nichifor Crainic şi alţi legionari), a fost judecat pentru conspirație criminală, fiind însă achitat.
Stelescu, acceptând propunerea regelui, l-a tocmit pe Vasile Cotea să-l otrăvească pe Corneliu Zelea Codreanu, însă la 5 septembrie 1934, Cotea cedează nervos şi mărturisește complotul.
Declarat, la 24 septembrie 1934, de către „Consiliul de onoare” al Legiunii, vinovat de „înaltă trădare față de Legiune și Căpitan”, Stelescu a fost exclus la 25 septembrie din Mișcare, sub acuzația de a fi pus la cale un eliminarea lui Zelea Codreanu. Atentatul, pe care unele voci l-au considerat pretext sau inventie, a fost confirmat si de NOTELE descoperite ulterior in arhivele Siguranței.
După excludere, Mihai Stelescu încearcă sa destabilizeze ML, si sa coaguleze, pe cont propriu, o replica la Mișcare, înființând gruparea Vulturii Albi, devenita „Cruciada Românismului” (1935-1937), care avea si propria gazeta, finanţata de guvern. Practic, Stelescu, ca redactor-șef al publicației, a început o campanie acerba si sistematica de discreditare a lui Corneliu Zelea Codreanu, numindu-si ziarul „săptămânal de luptă politică și spirituală”.. Într-o faimoasă scrisoare, din aprilie 1936, Stelescu l-a calificat pe „Căpitan” „criminal”, acuzându-l de ceea ce încercase chiar el sa facă la sugestia lui Carol al-II-lea, in 1934, si anume că a vurt „să îl otrăvească.”
„Gazeta Cruciada Românismului editată de Mihail Stelescu, a fost, în 1935 – 1936, cea mai senzațională publicație din România. Nemaiputând suporta atacurile la adresa Căpitanului, legionarul Ion Caratănase a adunat un grup de zece legionari hotărâți „sa dea un exemplu istoric„, pedepsindu-l pe „tradator„” – considera istoricul Ion Scurtu (în cartea sa, „Politică şi viaţă cotidiană în România în secolul al XX-lea şi începutul celui de-al XXI-lea”).
ASASINAREA LUI MIHAI STELESCU
Stelescu va muri asasinat pe 16 iulie 1936, la București, pe când era internat în spital.
Știrea este anunțata de ziarul “Cruciada Românismului”: „Joi 16 iulie, orele 7, Mihail Stelescu, conducătorul «Cruciadei Românismului», a fost asasinat mișelește într-una din clinicile Spitalului Brâncovenesc, de-o bandă compusă din zece derbedei. Atentatorii, terorizând personalul de serviciu cu revolverele în mână au pătruns în camera în care Mihail Stelescu era internat în urma intervenției chirurgicale. S-au tras asupra victimei 38 de gloanțe cari l-au nimerit în plin, omor pe loc. După ce au comis crima, atentatorii au măcelărit corpul neînsuflețit al lui Mihail Stelescu cu o secure, dovedindu-și cu prisosință, instinctele bestiale”
„Niciodată în istoria lumii, crimele politice n-au fost atât dee sadice. Și niciodată mai ales acum în vremurile civilizate, spitalele n-au fost invadate de criminali de ultimă speță, cum au fost asasinii lui Mihail Stelescu.” – scriu angajații gazetei.
Ziarul anunța că nu își va înceta apariția, si că „va lupta cu aceeași dârzenie pe linia de până acum”. În același număr, ziarul laudă activitatea lui Mihai Stelescu, portretizându-l ca pe un erou, care și-a dat viața pentru crezul său:
„Mihail Stelescu’ – continua publicatia – „a murit ca un adevărat revoluționar – erou pe baricade. Ideile pentru cari noi cei rămași frați ai lui de luptă și sacrificiu le vom duce mai departe – ACESTE IDEI N-AU MURIT (sic!)! Și nu vor muri, chiar de vom cădea până la unul. Spiritul a biruit întotdeauna, lutul. […] Mihail Stelescu n-a murit! Mihail Stelescu este viu în toate sufletele conștiente ale acestei Țări. Zid în jurul corpului său, ciuruit de gloanțele LAȘILOR (sic!), așteptăm ca Justiția să facă dreptate, pedepsească cum se cuvine pe ucigași, oricine ar fi ei.”
Numiți Decemvirii, cei zece legionari care l-au ucis pe Stelescu erau foștii săi camarazi de cuib: Ion Caratănase, student, vicepreședintele Centrului studențesc, Ştefan Curcă, student, Iosif Bozântan, avocat în Oradea, Gavrilă Bogdan, student, Ion Atanasiu, student la teologie, Radu Vlad, student la teologie, Ion State Grigore, şofer, Ion Pele, Ştefan Georgescu, student la teologie şi Ion Trandafir, student la chimie.
Decemvirii. De la stânga la dreapta: Ion Caratănase, Iosif Bozântan, Ștefan Curcă, Ion Pele, Ion Gr. State, Ion Atanasiu, Bogdan Gavrilă, Radu Vlad, Ștefan Georgescu și Ion Trandafir
Cei zece criminali si-au recunoscut fapta. Opt au fost condamnați la muncă silnică pe viaţă, iar ceilalți doi au primit câte 10 ani de temniță grea. Corneliu Zelea Codreanu nu a fost chemat, în calitate de martor, să dea vreo declarație în cadrul procesului.
După moartea lui Stelescu, adepții săi l-au transformat intr-un adevărat „martir al creștinătății„, care „lasă în urmă o misiune sfântă„, („El moare ca un erou, în timp ce în sufletele noastre a rămas ca o icoană vie. În piepturile lui s-au descărcat plumbii din zece revolver(e), a 20 de mâini criminale, dintr-o bandă de vechi orânduieli de asasinate ce stau sub firmă naționalistă și care se bazează pe mormintele celor 10 omoruri de până acuma. Asasinii spre nefericirea noastră sunt teologi: acei care mâine vor veni să predice evanghelia și pe Hristos, în timp ce astăzi au înjosit pe Dumnezeu prin crimă. Mă mir cum în clipa aceia n-a căzut pe capul lor focul Sodomei și Gomorei! […] ) continuându-si atacurile la adresa lui Corneliu Zelea-Codreanu:
„Mihail Stelescu a demascat adevărata față a d-lui Corneliu Zelea Codreanu, care după acte se numește Corneliu Zilinski Brauner și este de origine poloneză! Iată cine vreaRomânia… Românilor! Oligarhia dela cârmă, căreia nu-i convenia atitudinea bătăioasă a lui Mihail Stelescu și a domnului Corneliu Zilinski Codreanu, a cărui „gardă” începuse să se fărâmițeze în urma campaniei noastre, au pus la cale asasinatul conducătorului nostru. Iată cine vrea România… Românilor!”
O INTÂLNIRE SECRETĂ
In intenția de a acapara Mișcarealegionara, idee la care nu renunțase, Carol al-II-lea i-a făcut Căpitanului o propunere ce părea de nerefuzat: i-a oferit lui Codreanu postul de prim-ministru.
„La sfârșitul lunii februarie 1937, a avut loc o întâlnire secretă între Carol al II-lea şi Corneliu Zelea Codreanu. Cu acest prilej, Regele a afirmat că „simpatizează foarte mult” Mişcarea Legionară, că vrea să înlăture guvernul Tătărescu şi să instaureze un regim personal, bazat pe Mişcarea Legionară. Suveranul i-a cerut lui Corneliu Zelea Codreanu să-l proclame „Căpitanul” Mişcării Legionare, iar el îl va numi șeful guvernului. Corneliu Zelea Codreanu nu a acceptat însă oferta, afirmând că legionarii nu erau încă pregătiți pentru guvernare, iar în privința șefiei a arătat că legionarii i-au jurat lui credință, nu altcuiva, şi că această credință nu putea fi obiectul unui trafic politic. Din acel moment s-a produs ruptură definitivă a relațiilor dintre Carol al II-lea și Corneliu Zelea Codreanu.” – spune istoricul Ioan Scurtu.[3]
Până la acel moment, Corneliu Zelea Codreanu fusese oarecum in gratiile Elenei Lupescu; e greu de presupus că adăpostirea lui Zelea Codreanu, care, după asasinarea lui Duca, în 1933,. a stat ascuns în casa din str. Simonide 13, a doamnei Cernăianu – soția publicistului Codin Cernăianu si vara primară cu Elena Lupescu,, ar fi fost posibila fără acordul acesteia.
Căpitanul era în relații amicale și cu unul din cei mai apropiați colaboratori ai Regelui Carol al II-lea, Constantin (Puiu) Dumitrescu, secretarul personal al acestuia, după cum rezultă din memoriile lui Armand Călinescu, un alt om politic pe care se baza camarila regală în lichidarea legionarilor.
Situația se schimba insa când, într-o circulară din 26 noiembrie 1935, C.Z. Codreanu își exprima dezacordul faţă de atacurile ziarului „Porunca vremii” la adresa lui Iuliu Maniu, precizând, într-un comunicat către legionari, că liderul naţional-ţărănist „nu atacă pe rege, ci vîscul din jurul său, care omoară pe rege și nimicește monarhia românească”. – cu trimitere directa la Camarila regala, in ierarhia căreia, la cel mai înalt nivel, se afla “Duduia”, după cum era denumită Elena Lupescu de către protipendada bucureșteană.
în momentul în care Regele Carol al II-lea decide condamnarea și arestarea principalilor lideri ai Mișcării Legionare și întreprinde în 1938 un turneu la Paris (19-21 noiembrie), Londra (15-18 noiembrie) și Berlin (24 noiembrie) pentru a testa reacția celor pe care-i considera principalii aliați, dar și a lui Hitler, “Duduia” se afla la Paris, sub supravegherea a patru agenți ai Siguranței, un soi de gărzi de corp, de frica răzbunărilor legionare, în condițiile în care I.G. Duca, fost premier, asasinat de legionari, nu avusese decât unul.
Pe 26 noiembrie 1937, la participarea la alegerile din Senat, partidul Totul pentru Țara obține 15,5% din voturi.
Luni, ora 18, pe 29 noiembrie, 1937, Corneliu Zelea Codreanu declara fără echivoc: Dl Maniu este pentru democrație. Eu sunt de părere exact contrară. Sunt contra democrației. După cum sunt și contra dictaturii. Sub aurora dimineții, se naște un alt sistem, nou, neîntâlnit până acum. Pentru acela sunt eu.
Romania nu era însă „o democrație”, ci o dictatura – dictatura lui Carol al-II-lea, care a dus la situația catastrofală din 1940, când Romania pierde Basarabia, Transilvania si Cadrilaterul, urmata de dictatura militara a lui Ion Antonescu, si de dictatura comunista, însă „Căpitanul” nu a mai trăit să vadă „noua” harta a României și nici țara bolșevizată.
La 13 ianuarie 1938, Căpitanul înființează Corpul Legionar Moța-Marin, cu un număr maxim de 10.000 de membri. Pe 21 februarie 1938, după demisia guvernului Goga, partidul Totul pentru Țară este dizolvat, din ordinul lui Corneliu Zelea Codreanu.
In noaptea de 16-17 aprilie 1938, Corneliu Zelea Codreanu este arestat (împreună cu alți 44 de lideri ai mișcării); acuzat de ultraj (proces intentat la sugestia lui Armand Călinescu, de către Nicolae Iorga, în aprilie 1938) este condamnat la șase luni închisoare corecțională. În luna mai i va intenta un al doilea proces – pentru „trădare” – , la ordinul aceluiași ministru de Interne (care, depășindu-și atribuțiile, a redactat personal actul de punere sub acuzare și, în plus, a stabilit personal și pedeapsa: 10 ani de muncă silnică.[2]
Tema naționalității lui C.Z. Codreanu [4] se reia în 1938, când procurorul militar Ionescu, in procesul intentat “Căpitanului” spunea (inspirat de fosta gazeta a lui Stelescu, Cruciada Românismului) ‚Ce vroia sa afle aici Corneliu, fiul lui Zelinzki si al Elizei Brauner’ ? ‚Ce vroia sa afle omul care ducea o acțiune de înțelegere cu organizații străine’ ? In replica, avocata lui Codreanu afirma “Tatăl lui Corneliu Codreanu, Ion Zelea Codreanu își trage obârșia dintr-o familie de răzeși moldoveni din satul Ighești, din ținutul Storojinetului din Bucovina. Tatăl acestui Ion Zelea Codreanu se numea Neculai Zelea, numele de Zelea provenind din amintirea imbrăcăminții de luptă a ostașilor moldoveni.”
Schița arborelui genealogic realizată de Siguranță anume pentru proces, era un argument pentru „impuritatea” originii lui Corneliu Zelea Codreanu. A fost adusa astfel in discuție si situația mamei sale, fiind subliniată atât originea sa cehă, cat și trecutul infracțional al bunicului, pe linie maternă. Sursele pro-Codreanu au contrazis însă afirmațiile facute, explicand ca “Soția lui Ion Zelea Codreanu, Eliza Brauner, este fiica româncei Marița Sârghii și a românului ortodox, după mamă, Costache Brauner. Acest Costache Brauner este fiu al româncei Cernea și al lui Adolf Brauner, de origine german bavarez”.
Constantin C. Giurescu, nota în Amintirile sale: „La Berghof, Hitler ceruse lui Carol al II-lea să aducă Garda de Fier la putere, ceea ce ar fi însemnat o totală schimbare în politica României şi, în același timp, o amenințare directă pentru rege”.
În memoriile sale, Ion Mocsony-Stîrcea preciza „încă în tren fiind, de pe teritoriul Cehoslovaciei, Carol a telegrafiat în ţară lui Gabriel Marinescu, prefectul Poliției Capitalei, să lichideze principalele căpetenii legionare, în frunte cu C.Z. Codreanu”.
Pe 28 noiembrie Carol al II-lea ajungea în tara, iar în noaptea 29 spre 30 noiembrie Corneliu Zelea Codreanu era asasinat.
[1]Cristian Sandache, “Istorie si biografie: Corneliu Zelea Codreanu”, Editura Mica Valahie, 2005
[2] Radu-Dan Vlad – îngrijitor de ediție, „Procesele Lui Corneliu Zelea Codreanu (1938)”, Vol. II, Editura Mica Valahie, 2013
[3] Ioan Scurtu, „Politică și viață cotidiană în România, în secolul al XX-lea și începutul celui de-al XXI-lea”).
[4] „Fiul lui Zelinzki si al Elizei Brauner; Corneliu (n. 13 septembrie 1899 – d. 30 noiembrie 1938) a fost botezat într-o biserică ortodoxă, odată cu părinții săi, care s-au convertit și ei la credința ortodoxă” (Weber, Eugen, „Varieties of fascism”, p. 97, ed. Van Nostrad Reinold, Londra, 1964.). Pe de alta parte, actul de botez al profesorului Ion Zelea Codreanu, publicat în facsimil, este scris în românește, iar străbunicul său dinspre tatã se numea Simeon Zelea. În timpul ocupației austriece, în epoca posterioară anului 1786, când Bucovina a trecut sub administrație poloneză, devenind, după „expresiunea” lui Nicolae Iorga, în „Histoire des Roumains de Bucovina„, p.61, „un simplu district al Galiției”, numele de Zelea a fost transformat de autorități, într-unul cu rezonanță poloneză (Zelinski). Operația de polonizare a numelor moldovenești era generalizată la acea data, în Bucovina. Sistemul făcea parte dintr-un ansamblu mai vast de „persecuțiuni sistematice împotriva oricãrui lucru care amintea în administrații, în scoalã și chiar în viata socialã, epoca Domnilor Moldoveni”.(N.Iorga, op.cit.pag.62). Limba românească, spune Constantin Morariu, în „Istoria Românilor Bucovineni„, p.30, „nu era suferitã nicãieri în Bucovina pe timpul polecilor (n.r. polonezilor), iar în școalã era chinuitã si batjocoritã cu o sãlbãticie fãrã margini„. Sub administrația polonezã dintre anii 1786 si 1848, aproape trei sferturi din numele românești din Bucovina s-au polonizat. Românii au început sã se numeascã Pietrarski, Iasinski, Marmeliuc, Sidorovici, Scavinski, Zelinski, Dracinski, Samsonovici, etc.; pe episcopii români îi chemau Andrievici, Ciupercovici, Blajevici, șamd. (Constantin Moraru)
Mihail Stelescu – s-a născut în 1907 la Galaţi, într-o familie înstărită. Atât şcoala primară, cât şi clasele de liceu le va urma acasă cu profesori particulari plătiţi de părinţii săi. Examenele aferente claselor de liceu le va da la Liceul Vasile Alecsandri din Galaţi, pe când avea o vârstă destul de înaintată pentru un elev. În cadrul liceului colegii ştiau că este de origine franceză (probabil după mamă). Stelescu vorbea impecabil limba franceză, avea o cultură extrem de solidă, depăşind cu mult generaţia sa. Era un orator înnăscut, se impunea prin simpla prezenţă. Primul contact cu mişcarea studenţească condusă de Corneliu Zelea Codreanu îl va avea în anul 1925, prin Frăţia de Cruce din Galaţi. (fgmanu.ro)
Unul dintre primii legionari care depune legământul la 8 noiembrie 1927, când era încă elev de liceu. Participă la marşul în Basarabia din ianuarie 1930. Este arestat şi închis la Văcăreşti în 1931, când Ion Mihalache dizolvă Garda de Fier. În august 1931 participă ca organizator al campaniei electorale pentru Legiune în judeţul Neamţ. Organizează, la comanda „Căpitanului”, în ianuarie 1932, marşul de 10 zile pe jos, de la Bucureşti la Tutova, pentru a susţine campania electorală a Gărzii din acest judeţ. La alegerile generale din iulie 1932 devine parlamentar din partea Mişcării Legionare, la numai 25 de ani.Este avansat la gradul de Comandant legionar în prima serie, odată cu înfiinţarea gradului, în decembrie 1932. Cooptat de adversarii Gărzii, încearcă asasinarea Căpitanului dar este descoperit şi exclus din organizaţie. Se lansează într-o campanie de calomniere a lui Corneliu Codreanu prin intermediul ziarului Cruciada Românismului finanţat de guvern. Revolta legionarilor din jurul Căpitanului atinge maximul când dobrogeanul Ion Caratănase, unul dintre cei mai buni prieteni ai lui Stelescu […], hotărăşte pedepsirea trădătorului. Caratănase împreună cu Iosif Bozântan, un legionar ardelean, strâng un grup de 10 oameni (numiți mai târziu „decemviri”) şi, la 16 iulie 1936, pătrund în Spitalul Brâncovenesc, şi îl împușcă. (sursa: miscarea-legionara.net) [înapoi]
TESTIMONIAL – Cum a intrat CZC in „Garda Conștiinței Nationale”: Într-o seara ploioasa din toamna lui 1919, în sala de mese a Scolii de Arte si Meserii, unde eram pedagog, un prieten îmi arata o notița dintr-un ziar.„ Garda Conștiinței Nationale tine sedinta asta seara, Joi, ora 9 în Str. Alecsandri Nr. 3 ”. Am plecat imediat în goana cu o mare nerăbdare de-a cunoaste si a ma înrola în rândurile acestei organizații ale cărei manifeste de lupta anticomunista le citisem cu câteva luni înainte. În camera din Str. Alecsandri Nr. 3, amenajata cu banci de lemn de curând facute, am găsit un singur om de vreo 40 de ani. Stătea la o masa, posomorât si aspru, așteptând sa se adune lumea pentru consfătuire. Un cap mare, niște brațe puternice, pumni grei, statura mijlocie. Era Constantin Pancu, președintele Gărzii Conștiinței Nationale.
M-am prezentat, spunându-i ca sunt student si ca doresc sa fiu primit ca soldat în Garda. M-a primit. Am asistat la consfătuire. Veniseră vreo 20 de persoane: un tipograf culegător, Voinescu, un student, vreo 4 mecanici de la R. M. S., vreo doi de la calea ferata, câțiva meseriași si muncitori, avocatul Victor Climescu, un preot. S-au discutat câteva chestiuni în legătura cu dezvoltarea si avântul luat de mișcarea comunista în diverse fabrici si cartiere si apoi probleme de organizare a Gărzii.
Din seara aceea drumul meu se bifurca: jumatate în lupta de la universitate si jumatate cu Constantin Pancu, în rândurile muncitorimii. Eu m-am legat sufleteste de acest om si am ramas cu el, sub conducerea lui, tot timpul pâna la desfiintarea organizatiei.(Corneliu Zelea Codreanu, „Pentru legionari”)
“Cred într-unul și nedespãrtit Stat Român de la Nistru la Tisa, cuprinzãtorul tuturor Românilor și numai al Românilor, iubitor de muncã, cinste și în frica lui Dumnezeu cu durere de tarã și neam. Dãtãtorul de drepturi egale, civile și politice la bãrbați și femei. Protector al familiei, salariind functionarii și muncitorii pe baza numãrului de copii și pe baza muncii depuse, întelegând cantitatea și calitatea, și într-unul Stat sprijinitor al armoniei sociale prin restrângerea numãrului de grade; iar pe deasupra salariului socializând fabricile, proprietatea tuturor muncitorilor, și pãmântul distribuit tuturor plugarilor.
Repartizarea beneficiilor între patron (stat sau particular) și muncitori. Patronul (particular) pe lângã salarierea muncii sale va primi un procent descrescând proportional cu mãrimea capitalului. Si într-unul Stat asigurãtor al muncitorilor prin “fondul riscurilor”. Întemeietor de depozite de hranã și îmbrãcãminte pentru muncitori și functionari care organizați în sindicate nationale vor avea reprezentanti în comitetele administrative de pe lângã diferite institutii industriale, agricole si comerciale.
Și într-unul mare și puternic “pãrinte al muncitorilor” și Rege al tãranilor, “Ferdinand I-iu”, care pentru fericirea României totul a jertfit si care pentru mântuirea noastrã una cu poporul s-a fãcut. Care în fruntea ostilor de la Mãrãsti si Mãrãsesti a biruit, si care din nou cu dragoste si încredere se uitã cãtre ostasii ce-i datoreazã credintã, și care vor gãsi în cazãrmi o adevãratã scoalã a natiunii, pe care sã o treacã în termenul de un an.
Într-un tricolor înconjurat cu razele Socialismului National-Crestin, simbol de armonie între fratii si surorile României Mari. Într-una Sfântã Bisericã Crestinã cu Preoti trãind din Evanghelie si care sã se jertfeascã apostoleste pentru luminarea celor multi. Mãrturisesc alegerea ministrilor de cãtre Camerã, suprimarea Senatului, organizarea politiei rurale, impozitul progresiv pe venit, scoli de agriculturã și meserii la sate, “cercusoare” pentru gospodine si adulti, aziluri pentru invalizi și bãtrâni, case nationale, cercetarea paternitãtii, aducerea legilor efectiv la cunostinta tuturor, încurajarea initiativei particulare în interesul Neamului și dezvoltarea industriei casnice tãrãnesti. Astept învierea constiintei nationale la cel din urmã pãstor si coborârea celor luminati în mijlocul celor truditi spre a-i întãri si ajuta în adevãrata frãtie, temelia României de mâine. Amin!
“Garda Conștiinței Naționale”, Ziarul “Conștiința”, Luni 9 Februarie 1920
„Toți cei care au încercat să-l folosească pe Codreanu numai ca instrument în lupta politică au făcut o greșeală enormă. Pe de altă parte, nu trebuie să exagerăm geniul politic al lui Codreanu. Subestimarea se explică și prin faptul că mulți politicieni de seamă ai epocii n-au reușit să înțeleagă ce se întâmpla cu adevărat în țară. Faptul că o întreagă generație de elevi și de studenți a trecut printr-un fel de educație legionară, într-o atmosferă ultranaționalistă, a marcat România și în perioada comunistă. Și așa se explică de ce acest ultranaționalism a rămas o resursă foarte importantă și pentru comunism.”
„Biserica, armata și serviciile secrete au susținut această mișcare anti bolșevică. Pentru că, de fapt, acești studenți au propovăduit exact ceea ce gândeau și liberalii. Antisemitismul era vizibil la cel mai înalt nivel politic. De aceea, ce au făcut acești studenți extremiști (n.r. legionarii) nu era atât de radical în contextul politic de atunci, ci era un fel de mainstream ideologic. Doar că ei aduceau în spațiul public acele mesaje care nu puteau fi exprimate de guvern din pricina presiunii externe.”
„Nucleul dur al mișcării legionare era compus din fanatici național-ortodocși-creștini care credeau într-o înviere colectivă – învierea, mântuirea erau cuvinte cheie ale legionarismului” (Oliver Jens Schmitt, 28 martie 2018) [inapoi]
In 1938, cand Corneliu Zelea Codreanu, liderul Mișcării Legionare este arestat. Horia Sima ajunge să facă parte dintr-un Comandament al Mişcării Legionare, practic un organism interimar de conducere al Legiunii, în lipsa ”Căpitanului”. În vara, Sima primește o misiune cheie, fiind pus să-i facă scăpați pe legionarii urmăriții de Siguranţa Statului şi totodată să organizeze trecerea în clandestinitate a mișcării. După asasinarea lui Codreanu la Tâncăbeşti, Horia Sima, alături de alţi legionari cu funcţii de conducere, se refugiază în Germania. Sub aripa lui Hitler, organizeaza un comandament legionar la Berlin. În vara lui 1939, Sima revine pentru scurt timp la Bucureşti, insa după atentatul împotriva lui Armand Călinescu, din 21 septembrie, fuge din nou în Germania nazistă, pe 26 septembrie 1939. În mai 1940, Sima revine, intrand clandestin prin Iugoslavia şi este arestat. Deşi va fi anchetat în prezenţa comandantului Jandarmeriei, a ministrului de Interne şi a şefului Siguranţei, în mod paradoxal, este eliberat. La 6 septembrie 1940, cel pe care Corneliu Zelea Codreanu il numea, în 1937, ”omul meu de zile negre”,, devine oficial liderul Mişcării Legionare. Faptul că Sima ajunge, în 1940, pentru câteva zile ministru în guvernul Ion Gigurtu a sporit controversele din jurul său: fiind perceput ca un trădător. După abdicarea lui Carol al II-lea (6 septembrie 1940), Mişcarea Legionară revine în legalitate, iar pe 14 septembrie 1940, ia fiinţă ”statul naţional legionar”, cu Ion Antonescu şef al statului, şi Horia Sima, vicepreşedinte al consiliului de miniştri. Sima înfiinţeaza şi Poliţia Legionară ai cărei membri se remarca prin abuzuri și crime. La 21-23 ianuarie 1941, are loc lovitura de stat a generalului Ion Antonescu împotriva Legiunii, în urma căreia sunt arestați mii de legionari. Sima este arestat de nemți în 1941 și dus în Germania unde a fost internat în lagăr. A evadat în 1942, a fugit în Italia, este prins și dus înapoi în Germania. În cele din urmă Hitler il reactivaeaza, cu misiunea de a organiza, după 23 august 1944 şi înlăturarea lui Antonescu, rezistenţa româneasca contra înaintării ruşilor. Potrivit unor istorici, Sima ar fi primit fonduri pentru formarea unei armate naţionale în exil, dar şi pentru rezistenţa pe teritoriul României. I s-a pus la dispoziţie şi postul radio ”Radio Donau”, avand si acces liber în lagăre, pentru a recruta oameni. Tot ceea ce a reușit sa faca a fost sa creeze la Viena un guvern în exil, ineficient, iar ”armata sa naţională” a rămas doar în stadiu de pregătire. În final, după capitularea Germaniei, Sima ajunge în Spania, unde va trai linistit o vreme, protejat de Franco. Horia Sima, una dintre figurile controversate ale istoriei secolul al XX-lea, a murit în conditii misterioase, la varsta de 87 ani.
Dupa evenimentele controversate din Romania, la sfarsitul lui decembrie 1989, Horia Sima a luat legatura cu legionarii din tara, ramasi în viata. A încercat sa-i revitalizeze fara succes. Dupa opozitia firava a partidelor istorice, în urma protestelor cu „Jos Iliescu!”, Sima a intrebat: „Si pe cine pun în locul lui ? Consecintele unei noi revolutii ar fi grave pentru existenta statului roman”. In mai ‘93, s-adeplasat la Augsburg, pentru un tratament stomatologic. Urma sa se întalneasca cu vechii legionari pentru a se reorganiza si a verifica cine a beneficiat de uriasele fonduri ale Miscarii. La 15 mai, în timp ce se afla la locuința medicului stomatolog Filip Păunescu, Horia Sima a decedat pe scaun, în urma unui stop cardiac, existand ipoteza ca i s-a administrat o doza prea mare de anestezic. În aceeasi zi, cadavrul a fost preluat rapid de doi indivizi care l-au transportat în Spania. Una peste alta, se pare ca Horia Sima a murit la timp, intamplator sau nu. (sursa: paginiromanesti, 15.12.2007) [inapoi]
„
Jurnalul Consiliului de Miniștri din 9 decembrie 1933 privind dizolvarea Gărzii de Fier
ATENTATUL LUI MIHAI STELESCU ASUPRA „CAPITANULUI” CORNELIU ZELEA CODREANU, CONFIRMAT DE NOTELE DIN ARHIVELE SIGURANTEI
„RESPING REPUBLICA”
Cristian Sandache, “Istorie si biografie: Corneliu Zelea Codreanu”, Editura Mica Valahie, 2005
Radu-Dan Vlad – îngrijitor de ediție, „Procesele Lui Corneliu Zelea Codreanu (1938)”, Vol. II, Editura Mica Valahie, 2013
„Să trăiți Domnule Colonel! Vreau să dau piept cu bolșevicii” – Corneliu Zelea Codreanu, scrisoare pentru un profesor
„UN OM, INTR-O ȚARĂ DE FLEACURI UMANE” – CIORAN, DESPRE CORNELIU ZELEA CODREANU (1940)
CIRCULARELE LUI CORNELIU ZELEA CODREANU despre IULIU MANIU
Ordinul transmis legionarilor de Corneliu Zelea Codreanu, 10 decembrie 1933
„ATENȚIUNE! Primul Ministru Armand Călinescu a fost omorât. El a fost executat astăzi de o echipă de legionari”.
ROMÂNIA REGELUI CAROL AL-II-LEA